generische viagra

Planetare fericite!!!

Serus toc! Zilele trecute am primit un telefon ciudat, care suna cam aşa: “Săru…nenea…jutor..căzut…prăpppastie!” No, sămbag! Semana mult cu vocea lu’ C8ilu’. Da dice mă suna el aăa disperat, că doar io l-am trimis la şcoală. Şi dice se auzea aşa de înrerupt?
În fine, pun telefonu jos şi continui să fac ce făceam înainte, adică să stau. Da’ în casa de nebuni de pa Electrolizei nu poti nici să stai. Cum mi-am aşezat fesele pă conopei, cum sună iar telefonu.
- Alo da!
- Nenea…rgent…nu mai am bater…ajutati să ies…prăpastie…frânghie…coardă elastică…Şomcuta Mare!
No, să vă zic ce-am înteles io din asta: să mă duc repede cu o frânghie în Şomcuta, că o picat în prăpastie şi nu mai are baterie. Zis şi făcut! Mă sui în Trabantu’ din dotare şi o iau spre Şomcuta Mare. Nu vă povestesc ce slalom am făcut până acolo printre craterele din asfalt, că mi s-o rupt cartonu’ pă Trabant. Noroc că aveam la mine niste bandă scoci. Mă uitam ca bou’ la peisaj şi încercam să-mi dau seama unde este prăpastie în Maramureş. Io ştiam că prăpăstiile-s în Marele Canion. Şi nu văzusem una decât în desenele cu coiotu’ şi mic-mic cela. La un moment dat, la viteza supersonică cu care mă deplasam, am văzut sărind nişte pietre dintr-o groapă. Opresc pă dreapta. Deşi, nu-s foarte sigur de asta, pentru că, din cauza gropilor, nu-mi prea dădeam seama care-i delimitarea drumului. În fine, ies din maşină şi mă duc pă marginea gropii din care săreau pietricele. Ma uit în jos şi vad un coptil negru la faţă, care tot arunca cu pietre în sus.
- Sărumâna nenea! Aţi ajuns?
-C8ile!?
- Da!
- Da’ cum dracu’ ai nimerit aici? Şi dice eşti negru pă faţă?
- Am pornit în drumeţie cu clasa, şi m-am pierdut de grup când am picat aci în prăpastie. Şi-s negru de funingine…ştiti cum îi în subteran. N-aţi văzut niciodată un miner?
No, mă scarpin în urechea dreaptă cu mâna stângă şi dau să fac un nod la frânghie. O leg de Trabant şi arunc în prăpastie celalalt capăt, la C8ilu’. Dau în marche-arriere, da’ Trabantu’ nu duce, că doar nu-i tanc. Chem vreo trei săteni să mă ajute şi într-un final am scos copilu’-miner din crater. De-abia atunci am înţeles de ce se auzise aşa de prost convorbirea: pentru că n-avea semnal! Mi-o mai povestit C8ilu’ că încerca să-mi dea sms, şi cum n-avea semnal, apăsa pe “send” şi arunca telefonu’ în sus, da’ de-a prinde o găleată de ţignal.
Per ansamblu, aşa stă treaba cu gropile. Riscăm să ne rupem gâtu’ în ele, picioarele, mâinile sau alte membre (la bărbaţi). Unele-s atâta de adânci încât pierzi ţignalu’ la celular. Şi asta se întamplă în fiecare iarnă. Din cauza cui? Banuiesc că a autorităţilor. Da’ mi-am dat seama că n-o fac din răutate, ba dimpotrivă. O fac să ne ţină mintea ocupată. Păi ce-ar fi folcloru’ românesc fără o înjurătură sănătoasă? Făra un Petru, Ioan sau alţi sfinţi… Ar trebui chiar să le mulţumim. Oare cum s-o facem? Ştiu! Hai să facem o cheta naţionala, şi fiecare şofer să plătească o taxă de drum, pe care s-o numim rovinieta. Aaa, staţi aşa! Că am făcut deja asta. No, păi atunci îs liniştit. Suntem chit. N-aş fi putut dormi noaptea cu nevastă-mea împreună-n pat, ştiind că am rămas dator statului român.
Aşa că, cele mai potrivite urări la venirea primăverii ar fi: “Rotule luminoase!”; “Planetare fericite”. Ar putea apare şi template-uri sms, ca şi cele de sărbători: “Fie ca lumina învierii gropilor să vă aducă-n maşini bunăstare şi sănătate la bucşi!”. Asta vă doresc io! V-am ţucat!

Frătzică de pă Electrolizei

Share

10 Responses to “Planetare fericite!!!”

  1. closila
    February 26th, 2010 at 5:20 am

    Le-am rupt in doua si eu! Nesimtitii! Sa le tot platesti!

  2. bustena
    February 26th, 2010 at 5:21 am

    Rovinieta aia o platim de forma, sa aiba de unde sa-si faca case parlamentarii.

  3. adriang
    March 1st, 2010 at 4:58 pm

    Durere… La fel de buna varianta asta remixata ca aia audio.
    Mic-mic cela… laughing

  4. Dan
    March 2nd, 2010 at 12:01 am

    Cum se numeste piesa din ultimele 20 de secunde de la audio-ul “suparat pe manele”???

  5. sorin andreica
    March 2nd, 2010 at 12:52 pm

    statul ar trebui dat in judecata
    cu respect

  6. yo
    March 4th, 2010 at 4:45 pm

    Fratzica, stii cum sa zice, romanii ar face orice numa sa nu-si repare drumurile: cumparam loganuri de politie cu 4 miliarde de euro bucata, radare performante ultra-mega scumpe, inventam dacia daster. Dapoi de ii ase ne luam trocteru si vindem tate carutzele de masini ce le avem, si apoi umblam si pa luna, pot astia lasa drumurile in orice hal posibil. Da alea-s drumuri? Nici ulitza din gradina lu’ bush nu-i asa naspa! Traznilear Ilie pa’ tateeee!

  7. yo
    March 4th, 2010 at 4:46 pm

    e, si am uitat de dispozitivele de detectare a rovignetelor (si alea orice numa ieftine nu-s)

    TRAZNILEAAAARRRRRRR

  8. UnAnonimInRetea
    March 8th, 2010 at 8:51 pm

    fratzica, da` nu mai postezi nimnic pa site? sigh

  9. ion de la strehaia
    March 9th, 2010 at 11:52 pm

    sie tare mei imi place fata

  10. PitziHunter
    March 10th, 2010 at 10:00 pm

    Da o poveste despre drumul European la iesirea di BaiaMare spre SatuMare nu ne povestesti? Ia da o tura macar pana pe Dura cu Trabantu si pe urma ne povestesti daca ai ajuns inapoi in Hotvon in buna stare sau cu Trabantul tractat dupa tine big grin

Leave a Reply